Un TIR încărcat cu maculatură a luat foc, vineri, la ieşirea de pe şoseaua de centură a Sibiului spre DN 1, fără a exista victime, pentru lichidarea incendiului intervenind trei echipaje ale pompierilor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Silviu Albişor, a declarat că instituţia pe care o reprezintă a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vagonul unui TIR, în zona localităţii Veştem, pe DN1, la ieşirea de pe şoseaua de centură a Sibiului.
Potrivit acestuia, trei echipaje de pompieri cu maşini cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD s-au deplasat la incendiu.
"S-a îndepărtat capul tractor, incendiul manifestându-se numai la vagonul TIR-ului. A fost o intervenţie destul de dificilă, având în vedere că în vagon sunt depozitate aproximativ 18 tone de maculatură", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Incendiul a fost stins, fără a se înregistra victime.
"Coboram de pe autostradă, iar cu vrea doi kilometri înainte să cobor am observat ceva fum. Era şi un coleg în spate. Am tras imediat pe dreapta, după ce am coborât de pe autostradă. S-a extins repede, că sunt deşeuri de hârtie igienică. Sunt foarte, foarte inflamabile. Pompierii au venit foarte repede, dar ia foc imediat hârtia", a declarat şoferul TIR-ului, care mergea dinspre Timişoara spre Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat că traficul pe DN 1, în zona incendiului, se desfăşoară fără restricţii.