Poveşti basarabene
O lumină străvezie se revarsă peste satul basarabean Cobîlea şi peste dumbrava din coasta dealului. Uneori, câte o maşină coboară pe drumul pietruit spre lunca pustie, ca apoi să dispară pe uliţe, printre grădini. Simion Roşu iese din curtea casei sale şi se îndreaptă spre o răscruce din mijlocul căreia poate scruta mai bine depărtarea. Îl ajută înălţimea dealului pe care şi-a construit gospodăria, cu zeci de ani în urmă. Acum o aşteaptă pe Ana, una dintre fiicele sale. Vine din România, de la Târgu Mureş, unde este profesoară. I-au sosit, pe rând, şi ceilalţi copii plecaţi în lumea largă. Ghenadie a ajuns acum trei zile, cu microbuzul lui, tocmai din Bruxelles, unde are o mică firmă de construcţii. Fata cealaltă a venit azi-dimineaţă din Chişinău. Aseară a sosit şi Grigore, celălalt băiat, însurat în Rusia. Dar uite şi microbuzul aşteptat! A oprit în faţa casei de cultură. O recunoaşte imediat pe Ana. O priveşte cum îşi ridică bagajul şi porneşte în urcuş spre casa părintească. E fericit. De opt ani nu şi-a mai reunit toţi copiii la aceeaşi masă! Depărtările şi dorurile i se topesc în aer, odată cu respiraţia, sunt luate de vântul care suflă peste coline dinspre Nistru. Se simte cumva uşurat de griji, de spaime, de vise rele. Îşi îmbrăţişează fiica, apoi intră împreună în curtea casei. Sunt toţi aici, soţii Roşu şi cei patru copii ai lor. Am putea spune, "ca altădată, ca la începuturi", dar acum, pe lângă ei, pe lângă familia originară, se află o mână de nepoţi care se cunosc mai mult din conversaţiile pe internet.
La răscrucea istoriei
Simion Roşu e unul dintre ţăranii aceia răzbătători, cărora destinul le pune la picioare o bucată de pământ sub cerul liber şi le spune: "mai departe te descurci, omule!". Şi omul se apucă de treabă. Munceşte din zori până seara târziu, învaţă lucruri noi, se înso
