Opinii pe marginea textului "De-a v-aţi ascunselea", apărut în numărul trecut al revistei "Formula AS"

Dragă doamnă Ildiko Nemeş,

Am citit scrisoarea dumneavoastră publicată în ultimul număr al revistei "Formula AS" şi am să vă răspund, pentru că trebuie să vă mărturisesc că lectura ei m-a făcut să privesc şi să analizez cu o oarecare detaşare propria mea viaţă. Nu ştiu dacă numele cu care aţi semnat scrisoarea este cel real, eu vreau să vă spun de la început că am să folosesc un pseudonim, pentru că, spre deosebire de dumneavoastră, nu am siguranţa pe care aţi câştigat-o în relaţia cu cei din jur şi nu am încă puterea să fac publică povestea vieţii me­le, fără să mă gândesc la urmările acestui gest, în pro­pria mea familie şi în grupul de apropiaţi. Nu vreau să credeţi că ar fi vorba de inerţie sau de teamă de a agita lucrurile care s-au aşezat pe un făgaş al lor de mulţi ani. Vă spun deschis însă că resemnarea este aceea care mă face să acţionez în acest fel, dar şi să scriu aceas­­tă scrisoare, deşi pare paradoxal la o primă vedere. Şi tot resemnarea este aceea care a făcut ca, de mai bine de cincisprezece ani, să accept să trăiesc în rolul soţiei înşelate. Dumneavoastră aţi scris o scri­soare în care aţi spus ceea ce aţi crezut de cuviinţă din perspectiva amantei. Eu am să încerc să explic, să povestesc, să vă fac să înţelegeţi şi să cunoaşteţi şi partea cealaltă a medaliei.

Încă de la început vreau să vă rog să nu credeţi cumva că doresc să vă învinovăţesc de ceva sau că aş vrea să vă trag la răspun­dere pentru felul în care aţi considerat că e bine să trăiţi. Departe de mine ase­me­nea atitudine. Faptul că v-am mărturisit că de atâţia ani eu mi-am asumat poziţia de femeie înşelată ar trebui să fie o garanţie că ceea ce vă spun este real. Vreau doar să vă pun în faţă şi o altă perspectivă asupra iubirii, a relaţiei din­tre un bărbat şi o fe