Vasluienii pleacă astăzi către primul cantonament al iernii, cel din Spania, de la Marbella, acolo unde se vor pregăti până pe data de 3 februarie. Totodată, galben-verzii vor participa şi la turneul "Copa del Sol", turneu în care vor disputa amicale împotriva formaţiilor precum Molde, FC Copenhaga, Şahtior, Rosenborg şi ŢSKA Moscova.
Moldovenii n-au plecat însă în formulă completă, trei dintre jucătorii care au făcut parte din lotul din tur, fiind lăsaţi acasă din cauza situaţiilor contractuale neclare. Este vorba despre Dani Coman, Denis Zmeu şi Gabriel Cânu. De altfel, trupa lui Viorel Hizo a fost nevoită să compenseze absenţa lui "Robocop" şi au decis să-l aducă pe Eduard Pap, un tânăr goalkeeper, de 18 ani, care vine de la Jimbolia Timişoara.
În plus, portarul celor de la FCM Târgu Mureş, Dragoş Balauru, a fost trimis astăzi acasă, nereuşind să ajungă la vreo înţelegere financiară cu cei din conducerea clubului din Moldova.
Vasluienii pleacă astăzi către primul cantonament al iernii, cel din Spania, de la Marbella, acolo unde se vor pregăti până pe data de 3 februarie. Totodată, galben-verzii vor participa şi la turneul "Copa del Sol", turneu în care vor disputa amicale împotriva formaţiilor precum Molde, FC Copenhaga, Şahtior, Rosenborg şi ŢSKA Moscova.
Moldovenii n-au plecat însă în formulă completă, trei dintre jucătorii care au făcut parte din lotul din tur, fiind lăsaţi acasă din cauza situaţiilor contractuale neclare. Este vorba despre Dani Coman, Denis Zmeu şi Gabriel Cânu. De altfel, trupa lui Viorel Hizo a fost nevoită să compenseze absenţa lui "Robocop" şi au decis să-l aducă pe Eduard Pap, un tânăr goalkeeper, de 18 ani, care vine de la Jimbolia Timişoara.
În plus, portarul celor de la FCM Târgu Mureş, Dragoş Balauru, a fost trimis astăzi acasă, nereuşind să ajungă la vreo înţelegere financiară cu cei din conducerea