Dumitru Frunze (72 de ani), şeful Secţiei protetică dentară din cadrul Policlinicii Stomatologice Republicane, ne-a vorbit despre experienţa sa de aproape jumătate de veac în domeniu.

Când pacienţii îl întreabă dacă doare, răspunde în glumă: „Nu pe mine“. Cu aceeaşi sinceritate îşi face meseria de 45 de ani. Spune că voia să fie chirurg, dar a devenit stomatolog pentru că aşa i-a sugerat partidul, deşi crede că s-ar fi descurcat în orice domeniu. Acum visează la „o lume fantastică“, aşa cum o numeşte el, în care oamenii vor avea dinţi sănătoşi şi vor merge la dentist doar pentru un control de rutină.

„Adevărul“: Cum aţi devenit stomatolog? Aţi moştenit profesia de la cineva din familie?

Dumitru Frunze: M-am născut într-o familie simplă din satul Mârzeşti, raionul Orhei. La 16 ani am terminat zece clase şi am mers la şcoala medicală din Orhei, unde m-am făcut felcer. În 1959 am fost încadrat în armata sovietică şi trimis în Republica Democrată Germană, în Magdeburg şi Leipzig. Când am revenit, prin anul 1962, voiam să mă fac chirurg, dar pe listele de admitere m-am găsit la stomatologie. Pe atunci eram membru de partid, mândru de doamne fereşte. Când m-am dus la rector, şi el membru de partid, mi-a explicat clar: «Ştii ce, băiatule, noi acum dezvoltăm stomatologia în ţară şi avem nevoie de bărbaţi. Tu nu numai că eşti bărbat, dar eşti şi membru de partid şi trebuie să înţelegi politica partidului». Şi de atunci sunt stomatolog.

Vă pare rău?

Nu, acum nu-mi imaginez să fac altceva. Sunt un om care ar fi reuşit să se descurce oriunde. Îmi place să-mi pun mintea în mişcare. Chiar şi la etapa mea de tinereţe, dacă aş merge astăzi la chirurgie, aş reuşi.

Cum a evoluat medicina stomatologică pe parcursul anilor?

Pe vremuri era un dezastru. Nici nu-mi dau seama cum răbdau pacienţii înainte. Practic, îi „terorizam“, le rodeam dinţii cu