Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt cei 23 de senatori şi deputaţi “penali” ai Parlamentului

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 18 ianuarie 2013 ·

În forma actuală, legea prevede că: “cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiţiei”. În forma propusă de parlamentari, procedura, prevăzută la articolul 24, se modifică astfel: “cererea ministrului justiţiei trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către parchet, care stau la baza motivelor invocate”. Altfel spus, dacă un procuror doreşte să aresteze un deputat va fi nevoit să îşi prezinte toate probele în faţa Comisie Juridice din Senat sau Camera Deputaţilor. Adică înainte ca cererea de arestare să ajungă la un judecător, ea va fi analizată de politicieni. - Dan Voiculescu are termen pe 25 aprilie în dosarul cu Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Dosarul a fost repartizat completului 4 de la secţia penală format din judecătorii: Ionuţ Matei, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan, complet care a judecat pe fond dosarul Trofeul Calităţii si au dispus condamnarea lui Adrian Năstase la 2 ani de închisoare cu executare. - Liviu Dragnea, senator de Teleorman, urmărit penal de DNA pentru fraude electorale, acuzat de procurori că a creat un sistem naţional de fraudare a referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. - Relu Fenechiu are termen pe 23 ianuarie. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA, pentru că ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revândut la suprapreţ societăţii Electrica Moldova. - Gigi Neţoiu trei ani cu suspendare în dosarul transferului a 12 jucători în străinătate. Procurorii DNA au descris în detaliu cum au eludat greii fotbalului românesc legislaţia şi cum şi-au umplut conturile evitând să plăte

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite - Louisiana devine primul stat care impune ca Cele zece porunci să fie afişate în sălile de clasă din şcolile publice

News.ro acum 34 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum 54 minute
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

24°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°