TIMIŞOARA. Parlamentarul Adrian Diaconu, liderul PP-DD Timiş, și-a anunțat, vineri, intenția de a candida pentru un post de vicepreşedinte la nivel naţional. Astfel, crede Diaconu, organizaţia locală va fi mai bine reprezentată.
Noua conducere a PP-DD va fi aleasă după un calendar bine stabilit, în perioada aprilie-septembrie 2013.
Am fost ales vicelider al grupului de deputaţi ai PP-DD în Parlamentul României și mi se pare corect ca din această poziţie să candidez şi la o funcţie în partid, la nivel naţional, astfel încât organizaţia judeţului Timiş să fie cât mai vizibilă. Este bine ca cineva din Timiş să fie acolo când se iau deciziile în partid. M-am gândit la o funcţie de vicepreşedinte, a precizat deputatul Adrian Diaconu.