Victor Radovici, actor al Teatrului Excelsior din Bucureşti, a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 76 de ani, informează un comunicat al instituţiei de spectacole remis MEDIAFAX.
Artistul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti pe 9 ianuarie, iar decesul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora 2.30.
Trupul neînsufleţit al actorului şi regizorului Victor Radovici va fi depus în foaierul Teatrului Excelsior sâmbătă, între orele 14.00 şi 17.00, după care va fi dus la capela Bisericii din Chitila.
Victor Radovici va fi înmormântat duminică, în Cimitirul Sfânta Maria din Chitila, la ora 13.00.
Destinul artistic şi uman al lui Victor Radovici se leagă de cel al Teatrului Excelsior, al cărui fondator a fost, împreună cu maestrul Ion Lucian, actorii Vasile Menzel, Genoveva Preda, Paula Sorescu-Lucian, Daniela Anencov, secretarul literar Gabriel Blebea şi actualul director al teatrului, Aurel Mitran. În 1990, pornea la drum într-o aventură teribilă, iar de atunci fiecare clipă şi-a petrecut-o la Teatrul Excelsior.
"La aflarea tragicei veşti, întregul colectiv al Teatrului Excelsior este copleşit de durere. Odată cu plecarea în ceruri a lui Victor Radovici, teatrul a rămas mai sărac", se arată în comunicatul instituţiei.
Victor Radovici s-a născut pe 26 august 1936 şi urma să împlinească în această vară 77 de ani.
"Se poate spune că Victor Radovici a venit pe acest pământ cu harul cel mai frumos pe care-l poate avea un om: actoria. Mentorul său prin lumea pasionantă a teatrului a fost unicul Ion Lucian", mai scrie în comunicat.
Primul succes în teatru l-a avut în 1953, cu spectacolul "Nota zero la purtare". A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959, alături de Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, Ileana Stana Ionescu. A făcut parte din grupul