Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TEST ADN SILIT ÎN ATENTATUL DEJUCAT

Publicat in Monitorul de Neamt, vineri 18 ianuarie 2013 ·

• Daniel Pădurariu, cel care a pus la cale asasinarea lui Bogdan Mararu, a refuzat prelevarea probelor • procurorii au obtinut acordul instantei, iar Pădurariu va fi obligat la recoltarea de celule epiteliale prin periaj bucal • profilul genetic va fi inclus în Sistemul National de Date Genetice Judiciare • în urmă cu cîtiva ani, el a fost inculpat tot în baza probelor ADN pentru distrugere prin incendiere, dar a fost achitat • Daniel Pădurariu, de 41 de ani, din Alexandrul cel Bun, cel pe care procurorii DIICOT îl consideră capul grupării mafiote care a vrut să-l asasineze pe Bogdan Mararu, a ajuns din nou în fata judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău. Asta după ce anchetatorii au vrut să obtină profilul genetic al învinuitului, iar Pădurariu a refuzat recoltarea de probe ADN. În aceste conditii procurorii s-au adresat magistratilor din judetul vecin si au obtinut efectuarea testului chiar si împotriva vointei acestuia. La finele sedintei care a avut loc ieri, 17 ianuarie 2013, judecătorii au stabilit: „Admite cererea Biroului teritorial Neamt al DIICOT avînd ca obiect prelevarea de probe biologice. Dispune autorizarea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive, respectiv recoltarea de celule epiteliale prin periajul mucoasei bucale de la intimatul Pădurariu Daniel, pentru stabilirea profilului genetic si includerea în Sistemul National de Date Genetice Judiciare“. Sentinta este definitivă, astfel încît Pădurariu nici nu o poate contesta si nici nu se poate opune la recoltarea de probe biologice. Interesant este faptul că în urmă cu aproape cinci ani, în februarie 2008, Pădurariu a fost trimis în judecată de procurorii pietreni, pentru distrugerea prin incendiere a unui imobil apartinînd tot familei Mararu. Proba de bază a anchetatorilor a fost atunci exact profilul genetic, adică ADN-ul. Imobilul din strada Petru Movilă, proprietatea familiei Mararu,

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°