Cum se vede, nu sunt suficiente măsurile existente în legislaţie privitoare la discriminarea între cetăţeni. Prin preconizatele modificări ale statutului parlamentarilor se tinde a-i aşeza şi mai mult de-asupra semenilor lor. O tendinţă românească în contradicţie şi pe contrasens cu evoluţia europeană, cu cerinţele consolidării democraţiei şi statului de drept.

Reglementarea constituţională este ea însăşi contradictorie. Pe când în art.4 şi 16 decretează ritos egalitatea între cetăţeni ca şi egalitatea în faţa legii „ fără privilegii şi fără discriminări”, se menţine în acelaşi timp imunitatea parlamentară şi guvernamentală, instituţie devenită anacronică în raport cu comandamentele democratice. Ar primi înţeles imunitatea votului şi a opiniilor politice exprimate în exercitarea mandatului.

Atribuţiile protectoare ale instituţiei s-ar cere limitate la atât. Reglementările dincolo de aceste limite aduc atingere principiului separaţiei puterilor, impietând flagrant asupra justiţiei.

Reţinerea şi arestarea este o măsură gravă indiferent că priveşte un cetăţean de rând, un ministru sau un deputat, antrenând în toate cazurile răspunderea organului judiciar care o adoptă. Legea circumscrie limitativ şi argumentat cazurile când pot fi luate, prevăzând în acelaşi timp şi căile de contestare şi control.

Intervenţia imunităţii în problemă are două efecte: limitează competenţele organului judiciar pe care le translatează organului legislativ şi exprimă totodată prezumtiv îndoiala şi lipsa de încredere în actul de justiţie. Una din două: ori justiţia e bună şi credibilă pentru toţi, ori dimpotrivă, dar tot pentru toţi, fără discriminare.

Dincolo de aceste inadvertenţe, acum se preconizează obligativitatea de a se deconspira şi secretul anchetei furnizând datele probatorii mai înainte de finalizarea acesteia; o măsură de t