Dacă ai fost plecat în concediu şi deschizi televizorul după o pauză mai lungă, te pleznesc cazurile dezaxaţilor pripăşiţi în Poliţia Română.
Poliţiste izbite de pereţi, trântite peste dulapurile metalice, pipăite, ciupite, fugărite pe holurile inspectoratelor de comisari libidinoşi în călduri care le strigă tot felul de măscări. Rămâi cu impresia că poliţiştii au înnebunit din cauză că petrec prea mult timp pe site-urile porno şi au ajuns să fie incapabili să facă diferenţa între fanteziile unor regizori şi propria realitate.
Fără îndoială că, dacă sunt relatări oneste, reclamaţiile poliţistelor agresate se referă la fapte deosebit de grave pentru care ar trebui să existe consecinţe pe măsură. Cazurile expuse conturează câteva fenomene care trebuie să alarmeze publicul. Chiar dacă, statistic, obsedaţii sexual demascaţi aproape că nu contează în comparaţie cu numărul total al angajaţilor din Poliţia Română, scandalul este atât de mare încât îi face să se simtă vinovaţi pe cei mai pioşi poliţişti.
După toate relele care au murdărit imaginea Poliţiei şi i-au făcut ţăndări autoritatea, gâfâielile comisarilor obsedaţi sexual sunt o bomboană pe colivă.
Sistemul are defecţiuni majore. Testările psihologice făcute de mântuială nu preocupă pe nimeni. Un sistem de testare care nu "vede" demenţii este inutil şi chiar periculos, pentru că menţine indivizi bolnavi la cap în poziţii de autoritate. Concluzia e valabilă şi în cazul scandalurilor fabricate.
Dacă "victima" a fost atât de dezaxată încât să inventeze, vorbim tot de un eşec major al sistemului de testare psihologică. Un scandal sexual descoperit la Cluj expune şi modul în care sunt gestionate cazurile de hărţuire sexuală probate. În loc să fie dat afară şi pus să achite daune morale victimei lui, agresorul a fost trimis să reprezinte Poliţia Română în Afganistan, probabil pentru schimb de
