Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Parlamentul se vrea instanţă de judecată

Publicat in Ziua Veche, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Parlamentarii vor să schimbe regulile de ridicare a imunităţii, încercând să le ofere o protecţie suplimentară colegilor care au probleme cu legea.

Adevărul: Parlamentul devine instanţă de judecată ”Parlamentarii vor să schimbe regulile de ridicare a imunităţii, încercând să le ofere o protecţie suplimentară colegilor care au probleme cu legea”

Gândul: Şeful deputaţilor PSD: “În ţara asta, Parchetul conduce sau există o colaborare?” Blaga: “USL vrea subordonarea justiţiei” “Proiectul de modificare a legii statutului senatorilor şi deputaţilor prin care Parlamentul se transformă practic într-o instanţă de judecată a cererilor de reţinere, arestare şi percheziţie, a fost negociat între liderii USL în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, draftul fiind apoi transmis celorlalte grupuri parlamentare”

România liberă: O ţară fără procurori independenţi este o ţară a fărădelegii ”O ţară în care rechizitoriile sunt sunt supuse aprobării parlamentului, faptele sunt considerate suspecte, iar procurorii sunt chemaţi să dea socoteală, este o ţară din care Domnia Legii a fost uzurpată”

Curentul: De ce Victor Ponta nu poate stopa scurgeri de milioane de euro de la TVR ”În timp ce mii de angajați ai TVR vor fi dați afară, din bugetul televiziunii de stat se cheltuiesc aiurea milioane de euro anual pe drepturi de autor. Iar cea mai tare situație este că doctorul în drept Victor Ponta, premierul țării, nu va îndrăzni în veci să taie scurgerile respective”

Cronica română: Vizita lui Traian Băsescu la Chişinău, incertă ”Deşi prim-ministrul din Moldova le-a spus jurnaliştilor moldoveni, într-o întrunire informală, că Traian Băsescu va vizita Chişinăul pe 1 februarie, Administraţia Prezidenţială nu confirmă existenţa vizitei preşedintelui român. “Sunt discuţii şi zvonuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, Bogdan Op

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Bolojan: Cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi / Vor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare / E nevoie de o susţinere parlamentară, aştept ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuţii

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi, el adăugând că cor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare dar necesare şi pentru asta e nevoie de o

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 27 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

„Zeul Internetului”, proprietarul unui site care a VIOLAT intimitatea a mii de femei, audiat în calitate de martor de polițiștii din Constanța

Gandul acum o ora
Daniel, cunoscut ca „Zeul Internetului”, a administrat din 2016 un forum și un blog pe care erau publicate mii mii de imagini cu femei fotografiate în ipostaze indecente, fără acordul lor. Multe persoane vătămate și martori au fost la audieri. Admin

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum o ora
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Bolojan: Prea puţini români muncesc

BusinessMagazin acum o ora
România are prea puţini oameni care muncesc şi prea multe cheltuieli cu salarii publice şi pensii, explică Ilie Bolojan.

Ronaldinho a ajuns la Cluj-Napoca pentru un spectacol fotbalistic în cadrul Sports Festival. Starul brazilian, întâmpinat de primarul Emil Boc, care i-a dăruit un tricou - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Brazilianul Ronaldinho a ajuns vineri la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025. Starul brazilian a fost întâmpinat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care i-a d

O fată de 15 ani, în stare gravă după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al unei școli din Hunedoara

Adevarul acum 2 ore
O anchetă a fost deschisă vineri, 13 iunie, la o şcoală din municipiul Lupeni (Hunedoara) după ce o fată de 15 ani s-ar fi aruncat de la etajul al doilea al clădirii. Eleva, absolventă a clasei a VIII-a, a revenit în unitatea școlară la finalul orel

INDIA: A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit la Ahmedabad

Gandul acum 2 ore
Ministrul Aviației Civile din India, Ram Mohan Naidu Kinjarapu, a declarat că una dintre cutiile negre ale avionului Air India prăbușit joi la Ahmedabad a fost găsită. Potrivit acestuia, cutia neagră a fost recuperată la 28 de ore de la producerea a

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/29°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/23°
lun.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°