Un accident de circulaţie s-a produs în această seară în cartierul Ocna Dej, unde un autoturism a ajuns cu roţile în sus.
Din primele informaţii şoferul maşinii, un VW Golf, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. La faţa locului s-au deplasat pompierii dejeni, dar şi o ambulanţă şi un echipaj SMURD. În urma accidentului două persoane au fost rănite, este vorba de şofer şi de un pasager. Deşi au fost urcaţi în ambulanţe, cei doi au refuzat transportul la spital, dar din cauza alcoolemiei ridicate a şoferului care a provocat accidentul, aceştia au fost nevoiţi să meargă la spital pentru recoltare de probe biologice. Conform poliţiştilor, şoferul avea o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce li s-au recoltat probe biologice, cei doi au ajuns la secţia de Poliţie pentru declaraţii.
UPDATE
"La locul accidentului am găsit două victime conştiente, cu traumatism cranio cerebral minor, în stare de ebrietate. S-a procedat la extragerea victimelor din maşină, însă au refuzat transportul la spital", a declarat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanţei Dej.
Poliţiştii dejeni, dar şi criminaliştii au efectuat cercetări la faţa locului pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs evenimentul rutier. "Poliţia municipiului Dej a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Văii din municipiul Dej. Ajunşi la faţa locului am constatat că un autoturism era răsturnat pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare, iar în acesta se aflau două persoane de sex masculin, acestea fiind încarcerate în interiorul autoturismului. La testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat Marcel Vaida, de la Poliţia Rutieră Dej.
Cei doi bărbaţi sunt angajaţi ai Sali