Întâlnire de cinci stele la Hunedoara! Ioan Andone, Mircea Lucescu, Remus Vlad, dar şi alţi foşti mari jucători ai Corvinului vor fi premiaţi cu titlul de "Cetăţeni de Onoare" al oraşului. Cei prezenţi la reunire au evoluat la echipa de pe Cerna în perioada de glorie a acesteia, iar apoi au scris istorie în fotbalul naţional şi cel mondial.
Ioan Andone (foto) a afirmat că acest titlu vine ca o încununare a muncii sale, în tricoul Corvinului. "Sunt la Hunedoara pentru că, pe neaşteptate, am primit o dovadă de recunoştinţă faţă de munca mea faţă de oraşul acesta. Împreună cu nea Remus Vlad, nea Mircea Lucescu, nea Gelu Simon, Romică Gabor, ne fac Cetăţeni de Onoare ai oraşului", a mărturisit Andone la LOOK TV.
O altă legendă a fotbalului hunedorean, Remus Vlad, îşi aminteşte cu emoţie de începutul carierei sale. "Într-adevăr este o onoare pentru mine, mai ales că eu acolo am avut începuturile în fotbal, ca junior, ca şi senior. Acolo am plecat spre marea performanţă ca şi jucător", spus vizibil emoţionat Remus Vlad.
Reîntâlnirea cu foştii săi colegi l-a făcut pe Remus Vlad să rememoreze perioada de glorie petrecută la Corvinul Hunedoara. "Mă onorează faptul că sunt alături de mai titraţii mei colegi, precum Mircea Lucescu, care are performanţe notabile ca antrenor şi ca jucător pentru echipa naţională a României. Apoi Andone, Romică Gabor, un Balon de Aur la Campionatul Mondial de juniori din Australia", a adăugat Remus Vlad.