Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HC Zalău a transferat o jucătoare de lot naţional

Publicat in Salajeanul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

HC Zalău a transferat, la începutul acestei săptămâni, o jucătoare de lot naţional. În vârstă de numai 17 ani, Ana Maria Tănăsie – locul 4 anul trecut cu naţionala României de tineret la Campionatul Mondial, a făcut, la începutul acestui an, pasul spre HC Zalău.

Ana Maria Tănăsie, noua jucătoare a echipei sălăjene, este considerată de specialişti una din cele mai talentate junioare ale lotului naţional, cu peste 30 de selecţii şi peste 100 de goluri marcate în jocurile internaţionale în care a îmbrăcat tricoul echipei naţionale.

Descoperită ca şi sportivă de Ioan Feier, antrenor la Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara, noua extremă stângă a grupării de la poalele Meseşului a evoluat în ultima perioadă la echipa Centrului Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, iar la ultima ediţie a Campionatului Mondial de tineret, competiţie ce a avut loc în perioada 16-26 august 2012, în Muntenegru, Ana Maria Tănăsie a jucat, alături de naţionala României, pentru medaliile de bronz. Din păcate, tricolorele au pierdut partida care ar fi putut să le aducă o medalie, scor 36 – 30, în faţa echipei naţionale a Norvegiei.

Născută în data de 6 aprilie 1995, Ana Maria este un real talent, este ambiţioasă, modestă şi va evolua din acest sezon pentru HC Zalău.

,,Am luat o jucătoare tânără, chiar foarte tânără, dar cu calităţi fizice deosebite, care, cred eu, în următorii doi ani, maxim trei, când va termina activitatea la lotul de tineret, va ajunge şi la echipa naţională de senioare şi, în viziunea mea, chiar şi la jocurile olimpice, dacă echipa naţională se va califica acolo. Oricum, eu cred că la campionatul mondial din 2015 va fi prezentă şi va fi o jucătoare de bază”, a declarat Gheorghe Tadici reporterului Sălăjeanul TV.

Ana Maria Tănăsie a efectuat deja primele antrenamente sub comanda lui Gheorghe Tadici şi ar putea debuta pentru noua sa echipă

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 18 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 18 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 20 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 52 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°