ÎnNepotul lui Dracula există pasaje la care, dacă nu te prăpădești de rîs, trebuie să îți pui serios întrebarea dacă nu cumva ai murit sau te-ai robotizat de-a binelea, fiindcă romanul lui Alexandru Mușina este o explozie de episoade și situații comice care ating zona absurdului și generează un umor molipsitor. Păstrînd diferențele, volumul poate fi considerat nici mai mult, nici mai puțin decît un Ferdydurke românesc, cu rădăcini în scrisul lui Hrabal și în romanele lui David Lodge.
Comparația cu Gombrowicz nu mi se pare exagerată, deși contextul și subiectul cărții lui Alexandru Mușina sînt diferite. Ceea ce mi se pare că reușește scriitorul să sintetizeze foarte bine este o atitudine gombrowicziană vizibilă nu numai în raportarea la lumea universitară, ci și la excesele teoretice ale culturii contemporane. Povestea nepotului lui Dracula, asistentul universitar Florin Angelescu Dragolea (profesorul FAD), semiotician în plină afirmare, cel care ține „cursul despre semioza uitării şi amintirii la Marcel Proust“, este și o parodie acidă a tipurilor omului societății de consum contemporane. Alexandru Mușina scrie împotriva unui om postmodern care crede că pentru orice nevoie, lipsă, dorință, defect, nefericire există un produs potrivit, un stil de viață adecvat și o filozofie livrate dacă se poate prin intermediul cărților de self-help.
Legenda lui Dracula este responsabilă pentru cel mai răspîndit clișeu românesc și pentru cele mai aberante excese consumiste. Nu trebuie decît să te gîndești cît succes au cărțile cu vampiri de tip Twilight și la marea de filme și de seriale proaste pe care acestea le generează pentru a identifica una dintre temele romanului Nepotul lui Dracula – prostia contemporană sub toate formele ei și răspîndirea acesteia prin toate canalele de comunicare posibile. În acest sens, critica autorului este necruțătoare. Nu num
