Fostului deţinut politic al regimului de la Tiraspol i s-a cerut să elibereze apartamentul oferit în folosinţă de executivul de la Bucureşti
Fostul senator român Ilie Ilaşcu este revoltat de decizia prin care este forţat să predea cheile de la apartament. „Nu mai înţeleg ce se întâmplă în ţara asta. Această locuinţă mi-a fost oferită cu chirie de către Guvernul României. Decizia a fost semnată încă de premierul Adrian Năstase. A venit acum alt guvern şi decide că eu trebuie să eliberez apartamentul, deşi nu am nicio datorie pentru chirie şi întreţinere“, a comentat pentru „Adevărul“ Ilie Ilaşcu.
„Mă mut la Tiraspol!“
„Nu a fost vrerea mea ca să mă mut în România. A fost o înţelegere între serviciile secrete ruse, române şi cele de la Chişinău. Acum nu îmi rămâne decât să revin la Tiraspol, unde am avut o casă“, s-a declarat revoltat de acţiunile autorităţilor de la Bucureşti fostul deţinut politic, patriot român, decorat cu cu cele mai înalte distincţii în dreapta şi în stânga Prutului - „Steaua României“ şi „Ordinul Republicii“.
Ilie Ilaşcu figurează cu un apartament de 132,8 metri pătraţi, pentru care achită chirie de 429,73 de euro, într-o listă cu sute de chiriaşi ai Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), făcută publică miercuri după-amiază de Guvernul României. Lista conţine numele celor care stau în casele statului, îndreptăţiţi şi neîndreptăţiţi, suprafaţa utilă deţinută şi sumele pe care le achită.
Basarabeni în lista chiriaşilor
La poziţia locuinţe pentru persoane fizice repatriate, alături de fostul deţinut din temniţele de la Tiraspol se regăsesc şi alţi basarabeni: ex-deputatul moldovean Valeriu Matei (chirie de 193,7 euro pentru 68,33 metri pătraţi); Iuliana Gorea-Costin, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova la Consiliul Europei (chirie de 216,02 euro pentru 78,8 metri pătra