Problemele încep din start, atunci când creierul preia informaţii din mediul înconjurător prin intermediul simţurilor. Chiar şi când stai liniştit într-o cameră, creierul primeşte mai multe informaţii decât poate stoca sau în baza cărora trebuie să decizi cum să acţionezi. Poţi conştientiza combinaţia de culori din covor, pozele de pe perete şi cântecul păsărilor de afară. Observăm multe alte aspecte dintr-un peisaj, dar de foarte puţine ne amintim mai târziu. De obicei, astfel de aspecte nu sunt importante şi nu realizăm câte informaţii se pierd de fapt. Creierul face multe greşeli prin omisiune pentru că înlătură o mare parte din informaţiile primite de îndată ce le clasifică drept neimportante.

Avocaţii cunosc acest principiu. Se ştie că nu trebuie să ai încredere în declaraţiile martorilor oculari, pentru că de cele mai multe ori îşi imaginează - ca şi noi de altfel - că au văzut sau că îşi amintesc mai multe lucruri decât pot în realitate. Avocaţii se folosesc de acest principiu pentru a discredita martorii, făcând în aşa fel încât aceştia să spună un lucru pe care avocatul apoi să îl desmintă, punând astfel la îndoială depoziţia lor.

În afară de faptul că selectează informaţii, creierul trebuie, de asemenea, să decidă dacă să folosească scurtături, în funcţie de ce apreciază că este mai important în situaţia respectivă: viteza de reacţie sau acurateţea. De cele mai multe ori, creierul favorizează viteza de reacţie, interpretând anumite evenimente în baza unui calcul estimativ, o metodă uşor de aplicat, dar nu întodeauna logică. În rest, foloseşte o abordare lentă şi atentă, precum cea folosită în calculele matematice şi în soluţionarea puzzle-urilor logice. Psihologul Daniel Kahneman a câştigat Premiul Nobel pentru Economie pentru studierea acestor reguli de estimare şi felul în care influenţează comportamentul în viaţa de zi cu zi. (Colaboratoru