Publicistă, eseistă şi traducătoare, Simona Sora a publicat în 2008 volumulRegăsirea intimităţii, pentru care a primit mai multe premii, printre care Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor şi Premiul de debut al revistei Observator cultural. Prezentă în antologia Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunsim, autoarea a lansat toamna trecută romanul Hotel Universal, una dintre cele mai puternice cărţi scrise în ultimii ani. Nu ştiu cu ce să încep. Cartea este foarte densă şi are un abur care nu te lasă să o prinzi cu totul. Pare o cronică de familie scrisă prin ceea ce eu aş numi văzut. Cînd ai văzut că ai un roman? N-am ştiut pînă spre sfîrşit că am un roman. Am văzut – ai dreptate, văzul e instrumentul de bază în Hotel Universal – totul ca pe o poveste care nu era a mea, nici a personajului principal, Maia. Era o poveste veche – un romanţ de sfîrşit de secol XIX – pe care şi-o transmit între ele nişte femei din aceeaşi familie şi care a ajuns la Maia în bucăţi narate de Maria mare, bunica ei. Maia se străduieşte să lege lucrurile şi inevitabil intră, pe alocuri, în tonul istorisirii. Cealaltă poveste, contemporană, de la începutul anilor ’90, nu face decît să precizeze identitatea Maiei, să-i contureze asimetria în raport cu realitatea, dar mai ales cu prezentul continuu pe care îl predică un alt personaj.

Maia încearcă să reconstruiască povestea. Maia încearcă să reconstruiască o poveste care nu e a ei, ci a unui personaj care ţine morţiş să reconstituie un „roman de familie“ şi de care ea se lipeşte inevitabil – organic, aş zice. În romanul aceasta încap şi femei fabuloase, şi bărbaţi care vorbeau cu animalele, şi istoria unui personaj mai puţin cunoscut din familia Capşa. Există anumite schimbări de ton pe care Maia încearcă să le direcţioneze, să le lege între ele, să le explice prin relaţia ei inegală cu femeia care a crescut-o şi pe care nu