După mai multe licitaţii cu titluri de stat care au atras puternic interesul investitorilor străini, BNR a pierdut controlul pieţei monetare, aceasta fiind acum la îndemâna jucătorilor din Londra şi New York, spun dealerii. Astfel, guvernul va juca de acum după cum vor cânta aceşti investitorii strănii, şi nu, ca până acum, după notele FMI şi CE. Şi asta pentru că MFP a ales să se înfrupte din greu din banii tot mai ieftini şi mai mulţi ai marilor bănci occidentale. Cu o piață “confiscată”, cursul de schimb va merge după sentimentul investitorilor străini.
Până nu de mult, piaţa monetară era pur şi simplu la îndemâna BNR, banca centrală fiind cea care controla nivelul lichidităţii, astfel încât aceasta să fie „adecvată” sau „fermă” şi Ministerul de Finanţe să aibă de unde să se adape pentru setea sa de bani.
De altfel, și cursul de schimb euro/leu era controlat atent până acum de BNR, nu neapărat prin schimbarea tendinței, ci prin limitarea variațiilor bruște.
Rezultatul alegerilor parlamentare, văzut de investitori ca un semn de stabilitate, și coroborat cu perspectiva unui nou acord cu FMI, a făcut ca leul să devină cea mai atractivă monedă din regiune, grație randamentelor ridicate la titlurile de stat.
În acest fel, după alegerile parlamentare, România a fost lovită de un tsunami de lichiditate din partea străinilor care a inundat piața monetară și a luat banca centrală prin surprindere. Totul a culminat cu includerea obligațiunilor guvernamentale românești într-un indice al JP Morgan pentru piețe emergente, anunțat care a atras după sine aprecierea leului până la cel mai bun nivel din ultimele 12 luni și scăderea costului de împrumut pentru România până la cel mai mic nivel din istorie!
"BNR tocmai ce a pierdut controlul pieței monetare. Ordinele din piață sunt uriașe, piața e făcută de jucătorii din Londra și New York. M