Peter Sloterdijk, Derrida, un egiptean,
Humanitas, 2012,
traducere Corina Bernic, 88 p.
Hitul celor de la The Bangles e primul titul care-mi trece prin cap în legătură cu Derrida, egipteanul, textul prin care Peter Sloterdijk se desparte de Derrida, algerianul, într-un fel propriu: în urma unei excursii, comprimate, de la originea la capătul metafizicii occidentale. E un racursi de highlight-uri ale unuia dintre cele mai ciudate, pretenţioase şi respinse bibliografii contemporane. Un racursiu în mers, un dans despre care cei care interpretează Like an Egyptian spun că e „dansul nisipului” – adică a ceea ce rămîne, în urma „deconstrucţiei” făcute de istorie, din piramidă. Textul lui Sloterdijk este unul despre piramidă şi despre ce ascunde ea, despre avatarurile piramidei ca adăpost al Sacrului, despre piramidă ca semn, astăzi, al morţii spiritului, împăiat şi expus la muzeu (piramida de la Luvru). Un text de vacanţă, dar nu a gîndirii.
Poate cel mai cunoscut filozof german în viaţă, Peter Sloterdijk nu s-a dat în lături de la o evoluţie de public character, care presupune anumite constrîngeri, dar aduce altminteri imagine, prestigiu şi, probabil, mulţi bani. În Europa, Sloterdijk apare sub alura unui Heidegger postmodern, ludic, în gîndirea căruia fac joncţiunea atît fenomenologia hermeneutică a secolului trecut, cît şi o amplă meditaţie asupra mediului prin care cultura se transmite, se pierde, se emite şi se recepţionează. Sloterdijk ştie de la bun început că scrisul nu mai este decît o tehnică de înmagazinare şi transmitere de cunoaştere, iar hîrtia doar un suport printre altele. Aerul, spaţiul terestru sau cosmic, imaginaţia noastră, iubirea, formele şi mobilitatea lor înseamnă tot atîtea medii care fac posbilă mişcarea. Toată această mediologie filozofică, inventată (şi) de Sloterdijk şi transformată de el în mijloc euristic, se de
