Profesorul universitar Andrei Tudorel, conducător de doctorate la Academia de Studii Economice, specializarea Statistică şi Cibernetică Economică, a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS), prin decizie semnată vineri.
Din octombrie 2007, Andrei Tudorel este şi cercetător ştiinţific asociat la Institutul de Previziune Economică al Academiei Române.
În 1998 a fost statistician la Banca Mondială, pentru analiza unor aspecte legate de reforma finanţării sistemului de învăţământ, iar în 2006-2007 a lucrat la Comisia Naţională de Prognoză, ca membru în proiect Phare.
Premierul Victor Ponta a anunţat, pe 3 ianuarie, că o eroare de calcul a Institutului Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut (PIB), care a revizuit în scădere cu aproximativ 20 miliarde de lei PIB pentru 2011, va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevăzute pentru 2013 cu aproape 1 miliard de lei pentru încadrarea în ţinta de deficit stabilită.
O zi mai târziu, Ponta a spus că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru "greşeala gravă" comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza.
Vergil Voineagu a fost astfel demis de către premierul Victor Ponta de la conducerea Institutului Naţional de Statistică, atribuţiile de preşedinte urmând să fie exercitate temporar, până la numirea noii conduceri, de Beatrix Gered, vicepreşedinte al instituţiei. Gered Beatrix are sprijinul UDMR.
Pe de altă parte, INS a anunţat că a respectat metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare - provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) şi definitive (la 21 luni) - iar diferenţele între e