Nebuni după România
În prima zi de octombrie a anului 1999, o fotografă americancă păşea fascinată în ţinutul Maramureşului. Îşi plănuise demult această călătorie şi, spre deosebire de turiştii ce vin şi pleacă, ea a rămas într-un sat maramureşean timp de un an, încălţându-se cu opinci, vorbind româneşte, încălzindu-se la soba cu lemne şi fotografiind. Avea să revină de mai multe ori în Maramureş, şi localnicii au numit-o cu drag "americanca maramureşeancă". Spre sfârşitul anului trecut, Kathleen Laraia McLaughlin a susţinut câteva conferinţe la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, la Sibiu, în cadrul Festivalului Astra, şi la Universitatea din Cluj, prilej cu care şi-a prezentat şi cartea la care a lucrat mai bine de zece ani. "Culoarea fânului: Ţăranii din Maramureş" este o cronică de 200 de pagini a sărbătorilor, tradiţiilor, evenimentelor de zi cu zi la care Kathleen a fost părtaşă. "Am vrut, prin această călătorie personală, să fiu martorul unor tradiţii, al unui stil de viaţă unic, ancestral, dar pe cale de dispariţie. Să le aduc în atenţia publicului modern, să ajut la conservarea lor".
"Călătoria a început în mintea şi în inima mea"
Kathleen a copilărit într-o suburbie a oraşului Chicago. Cu o mamă cu sânge irlandez şi un tată italian, valorile familiei, tradiţiile, moştenirea culturală au însemnat foarte mult pentru ea. "Duminicile mergeam la biserică, înainte de masă ne rugam. Tata era foarte mândru de tradiţiile aduse de părinţii săi ce emigraseră din Italia şi le respectam cu sfinţenie. Aveam un clan de aproape 200 de membri în zona oraşului Chicago, ne întâlneam o dată pe an, la aşa-numitul Laraia Family Picnic, povesteam şi ne arătam albumele cu poze de familie. Pentru mine şi pentru sora mea, a fost o lovitură atunci când părinţii noştri au divorţat, pe când eu aveam 15 ani, şi, deodată, familiile noastr
