Aşa cum am mai scris, numărul 6-7, din 1 februarie 1935 al bilunarului „Prahova. Socială, culturală, literară” este dedicat Ploieştilor. Imediat după editorialul „Cetatea libertăţii”, semnat de Ionel Tudose, directorul publicaţiei, urmează articolul scriitorului Radu Cosmin, intitulat „Ploeştii de azi”, cu subtitlul „Aspecte pitoreşti”. Radu Cosmin (pseudonimul lui Nicolae Mateescu) a fost un scriitor de raftul al doilea, poet, epigramist şi prozator, ploieştean prin adopţie, profesor de limba franceză, la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel”.

Articolul este un melanj de odă şi câteva accente critice la adresa oraşului de adopţie. „Portretul” Ploieştilor este departe de prezentarea Bucureştilor – „bulevard de venetici, târg de carne vie, speluncă de borfaşi şi cuib de farisei” – din cel mai cunoscut roman al său, „Babylon”.

În Ploieşti, „aurul negru al văii Prahovei e trecut prin cuptoarele zeului focului şi preschimbat în mii de produse ce iau calea străinătăţii şi a României Mari”. Călătoria propriu-zisă în „capitala Californiei româneşti” începe „în gara cea mare. Străbaţi galerii subterane, ca la Dresda sau Bassel (sic!), şi ieşi în piaţa din dosul gărei, luminată a giorno cu lampadare ce revarsă potop de feerie electrică peste pavajul nou de asfalt”.

Din „piaţa din dosul gărei” – eu aş zice, mai degrabă, din faţa gării -, pentru a ajunge în centru, călătorul are două posibilităţi: o birjă sau „un autobuz titanic (??? n.m. – NH) de o rară eleganţă”, cu care „o porneşti pe bulevardul lung de doi chilometri (sic!), drept, uluitor de frumos în puterea nopţii, scăldat de electricitate sau, ziua, umbrit de cele patru alee (sic!) de castani şi îmbălsămat /…/ în mireasma de tei, salcâmi, liliac şi irişi, de-a lungul băncilor pe care se împletesc idile de tinereţe, ziua şi noaptea”.

Călătorul care ar prefera să meargă în plimbare ar putea crede că nu