Directorii de la Complexul Energetic Oltenia nu vor avea salarii de 500 de milioane de lei vechi, lunar, aşa cum relata presa locală, ci mai mici, fiind, în prezent, în curs de negociere. Speculaţiile au avut la bază o sumă de 27 de miliarde de lei vechi cuprinsă în buget pentru a acoperi salariile celor cinci directori de la CE Oltenia. Reprezentanţii companiei spun însă că suma a fost menţionată pentru a acoperi eventualele venituri ale unor manageri privaţi, pretenţiile acestora fiind mult mai mari decât cele ale actualilor şefi.
Reprezentanţii CE Oltenia menţionează, într-un comunicat de presă, că în prezent, sumele încasate de directori sunt mult mai mici. „Suma de 2703 mii lei aferentă contractelor de mandat nu a fost prevăzută pentru actuala conducere, ci pentru a acoperi eventualele cerinţe ale celor ce vor fi numiţi în urma selecţiei efectuate de firma de recrutare. Procedură este în curs, fiecare candidat având posibilitatea de a solicita un anumit pachet salarial. La această selecţie, participarea este internaţională, cerinţele salariale ale unor candidaţi fiind la nivele foarte ridicate. Sumele aferente actualilor membri ai Directoratului se încadrează mult sub aceste valori, eventualele fonduri necheltuite constituindu-se în profit pentru societate”, se menţionează în comunicatul CE Oltenia. Cheltuieli cu personalul: 14%
Pe de altă parte, reprezentanţii companiei ţin să precizeze şi faptul că procentele de la cheltuielile de personal nu sunt în cuantum de 40% din buget, ci doar de 14%, cele mai mari plăţi fiind făcute pentru combustibil. „Cheltuielile cu personalul reprezintă un procent de aproximativ 14% din totalul cheltuielilor şi nu de 40%. Cea mai mare pondere o deţin cheltuielile cu combustibilul (peste 40%), restul fiind cheltuieli pentru achiziţia certificatelor de CO2, mentenanţă, amortizări, servicii, taxe şi impozite, diferenţe