Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea vor derula, săptămâna viitoare, o acţiune de control la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. Acţiunea de control va avea loc ca urmare a unui ordin transmis de Ministerul Sănătăţii, prin care se dispun verificări la toate centrele de transfuzie din ţară. Astfel, în zilele următoare, inspectorii sanitari vor verifica cum au fost gestionate fondurile publice în ultimul an, organizarea, respectarea circuitelor funcţionale şi condiţiile de transport al sângelui.
Conducerea Centrului este pregătită de control. „Noi suntem pregătiţi pentru acest control, mai ales că este similar celui efectuat acum trei ani. Practic, ne va fi verificată toată activitatea, de la documente la condiţiile de transport al sângelui. Sper să fie bine“, a declarat directorul Centrului de Transfuzii, medicul Mioara Hanţă.