Mircea Badea a comentat, joi seară, în cadrul emisiunii "În gura presei" afirmaţia şefului ANI, potrivit căreia realizatorul este vinovat pentru faptul că România nu a intrat în Schengen.
În dosarul halucinant înaintat Instanţei de şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, Mircea Badea este acuzat de denigrare şi defăimare.
Horia Georgescu s-a simţit batjocorit când Mircea Badea a utilizat, la adresa acestuia, în emisiuni, termeni precum „ochelărică” şi „giumbix”.
Mai mult, realizatorul emisiunii "În Gura Presei" este acuzat că a generat o poziţie vulnerabilă pentru reclamant (Horia Georgescu), cât şi pentru instituţia pe care acesta o conduce (ANI), în procesul de aderare al României la Spaţiul Schengen.
Badea şi-a exprimat, în stilul caracteristic, nemulţumirea faţă de acuzaţiile aduse de Horia Georgescu.
"Deci dacă nu veniţi să mă rugaţi, de preferinţă în genunchi, nu intraţi în Schengen. E simplu. GIUMBIX!", a spus Badea, contrariat de faptul că a fost dat în judecată pentru un cuvânt care nici măcar nu există în DEX.
"Dacă vreţi să intraţi în Schengen, care nu e un model de la Victoria's Secret, aflaţi că nu puteţi din cauza mea, pentru că sunt un om rău. De unde ştim asta? De la şeful ANI", a continuat realizatorul.
"Deci dacă se consfinţeşte asta, eu când mă întâlnesc cu Obama şi îi spun SĂRI, el întreabă cât de sus(...) E mult prea tare", a mai spus Badea.
De asemenea, prin puterea cuvântului "giumbix", Mircea Badea susţine că nu îi va lăsa nici pe bulgari să intre în Schengen.
Citeşte şi:
"Turcescu e un fel de giumbix, e gol, e varză". Cu cine îl aseamănă Badea pe "cel mai netalentat om"
VEZI AICI ÎNREGISTRAREA EMISIUNII ÎN GURA PRESEI CU MIRCEA BADEA.
VEZI PE VIDEONEWS.RO MAI MULTE FAZE TARI