Plutea în aer. Din 11 ianuarie, de când Franţa a descins să facă ordine în fosta ei colonie, Mali. Nu spun că n-ar fi trebuit să se implice, spun doar că ar fi trebuit să ştie bine în ce se bagă. Cum ar fi trebuit să ştie şi venerabilul preşedinte al Algeriei, Abdelaziz Buteflika - în post din 1999 (ultimul mandat l-a obţinut în 2009, ca urmare a ceea ce amărâta de opoziţie a numit "un tsunami de fraude") - când a autorizat ca avioanele armatei franceze să survoleze teritoriul Algeriei, în drum spre ţintele din Mali. Să ştie, adică să fie pregătiţi.

Spectacolul grotesc oferit de ministrul de Interne algerian în conferinţa de presă de ieri şi faptul că, după trei zile, criza ostatecilor continuă, indică faptul că se doreşte, în primul rând, o mediatizare puternică a conflictului din Mali (despre care presa occidentală a relatat vag), iar în al doilea rând o internaţionalizare a conflictului. "Se doreşte" sună ca dracu. Să spunem cine o doreşte: Franţa. Care a obţinut binecuvântarea aliaţilor pentru intervenţia în Mali, dar aşteaptă şi ajutoare concrete. România se şi gândeşte la "o contribuţie" (Titus Corlăţean). Noi lipseam în Mali. Alţi bani, altă distracţie. (Nu vă răscoliţi: sintagma cu "onorarea obligaţiilor internaţionale" o ştiu şi eu).

Cine crede că forţele speciale algeriene n-ar fi putut rezolva problema ostaticilor rapid, coerent şi eficient, se înşală. În zonă, luarea de ostatici (chiar dacă nu la aceste proporţii spectaculoase) este o activitate curentă şi una dintre sursele de venit ale grupărilor teroriste de toate orientările (pe lângă traficul de droguri şi de te miri ce). DRS (Département du Renseignement et de la Sécurité) este unul dintre cele mai puternice (mai sângeroase şi mai lipsite de scrupule) servicii din Africa. Şeful DRS, generalul Mohamed Mediene (în fruntea instituţiei din 1990!) este adevăratul conducător al Algeriei,