Sucevenii care au procese vor trebui să se supună noilor reglementări care intră în vigoare începând cu 1 februarie. Cea mai importantă modificare se referă la obligativitatea unora dintre justiţiabili de a se prezenta la mediere, în faţa unor persoane autorizate pentru a derula astfel de activităţi. În cazul în care dosarul va ajunge la instanţă fără ca în prealabil să existe un act din partea unui mediator care să ateste faptul că s-au purtat discuţii pe tema stingerii conflictului pe cale amiabilă, acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Până în prezent, în Suceava există 21 de persoane autorizate pentru a efectua medierea între părţi, iar alte opt persoane sunt în curs de autorizare.
Costel Chelaru, vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Mediatorilor Suceava, este de părere că legea prin care părţile sunt obligate să recurgă la mediere poate reprezenta un factor important în degrevarea instanţelor judecătoreşti. „Deciziile se iau de comun acord, iar mediatorul nu dă soluţii şi nu judecă, ci merge pe calea care convine ambelor părţi”, a arătat Chelaru.
La rândul său, Dan Coca, secretarul general al Asociaţiei Profesionale a Mediatorilor Suceava, a menţionat că procedura este mult simplificată şi perioada de soluţionare este foarte scurtă, fie că se ajunge la un consens, fie că părţile nu cad de acord.
„Termenul pentru îndeplinirea procedurii de informare, inclusiv formalităţile pentru citarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice, iar dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un certificat eliberat de mediatorul care realizează informarea”, a precizat Dan Coca. Trebuie spus că şedinţa de informare este gratuită, conform prevederilor legale.
Care ar fi avantajele medierii
Reprezentanţii Asociaţiei Profesionale a Mediatorilor Suceava,