Considerat de mulţi ca fiind cel mai important prozator al tuturor timpurilor, Ernest Hemingway şi-a trăit soarta exploziv, lăsând în urmă un stil de scriitură inconfundabil

Există multe moduri în care poţi scrie despre ceva. Tristeţea, de pildă. Ai putea aborda un stil complex, cu o înlănţuire de fraze, o explozie de detalii, din care cititorul să-şi poată crea imaginea pe care tu, ca şi prozator, încerci să o descrii. Sau o poţi face aşa: „Acum, fără să mai stea să se gândească, o să se ducă acasă, în camera sa. O să stea întins în pat şi când o să se facă dimineaţă o s-adoarmă, în sfârşit. Până la urmă, îşi spuse, probabil că-i vorba doar de insomnie. Trebuie să fie mulţi care să sufere de aşa ceva“.

Acesta este finalul uneia dintre cele mai frumoase proze scurte, gândită, redactată şi închegată vreodată de mintea umană. La câteva luni de la apariţie, marele James Joyce, omul jocurilor de cuvinte, al barierelor interpretative impuse cititorului, irlandezul obsedat de stil şi de nivelul dincolo de care un text depăşeşte noţiunea de „dificil“, devenind de-a dreptul o ghicitoare, exclama despre proza din care textul de mai sus este desprins: „A reuşit. A redus complet graniţa dintre viaţă şi literatură. Este o capodoperă. Într-adevăr, este una dintre cele mai bune povestiri scrise vreodată“. Textul la care se referea Joyce se numeşte „Un loc curat şi bine luminat“. Autor: Ernest Hemingway.

Scriitorul Ernest Hemingway este greu de apucat. Te izbeşti în primul rând de imensitatea operei sale. Apoi, ce-ar mai fi de spus despre romane precum „Bătrânul şi marea“, sau „Adio, arme“, lucrări comentate în exces, aflate în toate programele şcolare de pe planetă? În plus, misiunea des-crierii autorului Hemingway este dată şi de aspectul grandios al omului, a cărui viaţă pare direct desprinsă dintr-un film hollywoodian. Războaie, exil, prietenii celebre, alcool