Mulţumesc tuturor cititorilor care mi-au trimis felicitări de Sărbători şi le urez un An Nou care să-i facă să uite de ultimele două cifre ale sale. Fac apel ca în Noul An toată lumea să trimită numai texte scrise după regulile ortografice, începînd cu respectarea semnelor diacritice, tot mai urgisite de vremuri! Manuscrisele trimise prin poşta regulată nu se citesc şi nu se înapoiază. Se ard. (H.G.)

Claudia Dunca. Poemul Visuri nu e rău. Era poate mai bine să se cheme Vise sau cu totul altfel. Titlurile astea de un cuvînt „poetic” (vise, gînduri, ecouri etc. ) dau un aer de amatorism. Dar un poem e cam puţin, aştept să mai trimiteţi. Şi, cînd veţi mai scrie, supraveghea- ţi-vă mai atent pentru că uitaţi ce vă iese: Îşi caută un gol,/ Doar al ei,/ Încăpător,/ În care durerile să meargă la fund,/ Ca pietrele. Eu ştiam că pietrele „merg” la rinichi sau fiere. Dar fiecare cu durerile lui.

Ştefan Radu Muşat. Noile texte, dintre care unul se intitulează bombastic: Elector la porţile pă- mântului, nu sînt convingătoare. Dvs. declaraţi că textele sînt de facturi diferite. Dar mie îmi apar toate la fel: retorice, găunoase, cu exces de epitete, toate căutate, dar care pică rău (le-am subliniat în citatul voit terifiant de mai jos ca să le vedeţi mai uşor): Răsună ploaia în aşteptări târzii,/ făptura incoloră a nopţii cu plete sfâşiate/ revarsă lacrimi în plânset devastat de cobe;/ măreţul viitor se stinge /în clipe deşirate / de nepăsarea timpului fără prihană. Cînd putem spune, şi cu ce conţinut, că timpul e „fără prihană”? Şi cînd ar fi, mă rog, „prihănit”? Nu vă îndreptaţi pe calea bună.

Nicolae Tomescu. Cele două poeme trimise (Incultura de consum şi Portret de politician) sînt nişte pamflete versificate, bune de pus pe muzică la un cabaret politic de provincie. Parcă aud o pianină de cămin cultural subliniind finalurile de strofă cu două note: pam-pa