Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a ajuns şi pe masa lui Traian Băsescu, iar această decizie a fost taxată imediat de preşedintele PNL, Crin Antonescu.
„Ce ar avea de spus şi în ce calitate, preşedintele României sau Parchetul, nu pot să înţeleg şi probabil că lămuririle trebuiesc căutate în altă parte“, a răspuns, promt, Crin Antonescu, atunci când a fost întrebat despre trimiterea la preşedintele ţării, la Parchet şi la ANI a propunerilor de modificare a Statului deputaţilor şi senatorilor.
Liderul liberal s-a arătat contrariat de faptul că documentul a fost trimis preşedintelui, în condiţiile în care nu se discutase nimic în conducerea Senatului despre o astfel de iniţiativă. „Nu, eu nu am avut o asemenea intenţie, nu a avut nimeni din conducerea Senatului, din Biroul Permanent, de a propune aşa ceva, aud de la dumneavoastră pentru prima dată. Sigur, aici poţi cere părerea oricui pe care-l consideri înţelept, dar instituţional, nici preşedintele, şi cu atât mai puţin Parchetul, nu cred că au vreo competenţă sau vreo competenţă sau vreo calitate în acest lucru“, a punctat Antonescu.
Haşotti: „O gafă politică“
Poziţia preşedintelui PNL a fost întărită şi de liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti. Acesta a apreciat că parlamentarii care au trimis proiectul preşedintelui au greşit, din punct de vedere politic. „Preşedinţia, Parchetul, Guvernul şi ANI nu au nicio îndrituire să se pronunţe pe Statutul parlamentarilor. Cei care au trimis modificările la Statut la aceste instituţii au comis o gafă politică, pentru că aceste instituţii nu au nicio cădere să se pronunţe în privinţa Statutului senatorilor şi deputaţilor“, a spus Haşotti, pentru Mediafax.
Explicaţiile lui Nicolicea
Coleg de alianţă cu Crin Antonescu şi Puiu Haşotti, deputatul PSD Eugen Nicolicea a explicat că parlamentarii au luat decizia d