Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAB: Expertizele celor din dosarul transferurilor nu combat expertiza Gărzii Financiare

Publicat in Gandul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Curtea de Apel Bucureşti arată în decizia de condamnare a oamenilor de fotbal din dosarul tranferurilor de jucători că expertizele comandate de aceştia nu combat rapoartele şi expertiza Gărzii Financiare şi că ei se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dat, vineri, publicităţii motivarea deciziei din 12 noiembrie 2012, prin care această instanţă a desfiinţat achitările date de Tribunalul Bucureşti în dosarul transferurilor de jucători şi i-a condamnat pe George Copos, principal acţionar al FC Rapid, Jean Pădureanu, preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, şi alte patru persoane.

"Curtea, verificând sentinţa atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii constată că apelurile declarate de DNA, respectiv de părţile civile ANAF şi Licelul cu program sportiv Banatul Timişoara sunt fondate, prima instanţă pronunţând o hotărâre întemeiată pe o apreciere greşită a probelor, pe constatări de fapt denaturate şi neconforme cu realitatea evidentă".

Reevaluând materialul probator administrat în cursul celor două faze procesuale, fond şi apel, Curtea arată că "în mod greşit tribunalul a ţinut seama de raportul de expertiză extrajudiciară depus de inculpatul Copos Gheorghe, opiniile expertului fiind în evidentă contradicţie cu situaţia de fapt şi cu prevederile fiscale incidente în speţă şi ... consideră pertinente concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică 1.311 din 20 decembrie 2007, întocmit de Garda Financiară".

Judecătorii Curţii fac aceeaşi menţiune şi în cazul celorlaţi inculpaţi, arătând că aceştia au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 35 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 9 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 2 ore
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°