Prevederile legii la care instanţa s-a raportat atunci când a dat sentinţa arată că doar consumatorul are posibilitatea de a cere rezilierea contractului. Cum clientul nu a cerut acest lucru decizia ar putea fi eronată.
UPDATE. Ca reacţie la acest material, Volksbank ne-a trimis doua articole din legea 193/ 200 privind clauzele abuzive. Textele le redăm integral mai jos.
Art. 6. -Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Art. 13. - (1)Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică sancţiunea contravenţională conform art. 16 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.
Procesul vâlceanului Elvis Uţă cu banca de unde a luat un credit în valoare de 100.000 de franci elveţieni ar putea fi un precedent valoros pentru instituţiile de credit care se confruntă cu mii de cazuri similare. Totuşi, acelaşi proces are toate şansele să fie doar o eroare a instanţei de judecată.
Capital a prezentat pe larg istoricul cazului aici. Pe scurt este vorba despre un client care a invocat caracterul abuziv al comisionului de risc şi căruia instanţa i-a dat dreptate într-un mod la care cu siguranţă nu se aştepta. Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au obligat banca să-i restituie omului suma plătită sub forma de comisioane însă a decis şi rezilierea contractului de credit.
În acest fel, spune avocatul Volksbank, Mihai Kehaiyan, clientul este practic obligat să restituie anticipat creditul adică aproxim