Aleșii vor să oblige procurorii să le prezinte probe din dosare dacă vor ridicarea imunității Parlamentarii vor să-și întărească imunitatea, dar nu în fața virușilor, ci a procurorilor.
Un proiect privind modificarea statutului aleșilor, pus la cale de USL fără consultarea Opoziției, ar urma să oblige procurorii să-și însoțească solicitarea de ridicare a imunității cu „probe concrete”.
Astfel , cererea de arestare sau percheziționare a unui parlamentar ar urma să conţină „temeiul legal şi motivele concrete” și „să fie însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către Parchet”.
Raportul Comisiei juridice către plen trebuie să conțină de asemenea referiri la aceste probe, fapt care mută procesul din Tribunal în plenul Parlamentului, fără ca parlamentarii să aibă însă pregătire de specialitate.
„Noi vrem să știm dacă există probe pentru a decide în cunoștiință de cauză”, a spus liberalul Gigi Becali, unul dintre promotorii măsurii, adăugând: ”Dacă ar fi fost situația asta și în trecut, pe mine nu m-ar fi arestat”. De fapt, în momentul arestării sale, nu era parlamentar.
Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a explicat și el că măsura a fost luată pentru ca Parchetul să nu mai trimită tot dosarul la Parlament, „cu căruciorul”. O altă prevedere ar fi ca, în cazul în care un parlamentar a fost reținut ca urmare a unui flagrant, iar Camera constată că nu există temei pentru reţinere, Hotărârea de anulare a măsurii „va fi comunicată și Consiliul Superior al Magistraturii pentru a se lua măsurile care se impun”.
Specialistul în drept constituțional Ioan Stanomir spune că această prevedere este „neconstituțională și nocivă”, mai ales că refuzul „nu e o dovadă că procurorul nu și-a făcut treaba corect, ci că Parlamentul nu e de acord”.
Imunitatea în lume
● În Olanda, încă din 1884, membrii Parlamentului au același statu