Exasperantă, enervantă, provocatoare şi incomodă această ultimă carte semnată de Lucian Boia. În De ce este România altfel?, ca într-un joc de domino, cad toate reprezentările fantasmatice pe care ni le-am făcut despre istoria noastră. Cartea este un exerciţiu de demitizare a istoriei, o incizie într-un trup alcătuit din bucăţi nearmonizate, o dispută cu toate poncifele vehiculate (şi fixate) în imaginarul colectiv. Nimic nu scapă acuităţii istoricului Lucian Boia. Nu sîntem de origine romană, am fost colonizaţi de împăratul Traian oarecum dintr-o „greşeală“, iar cei care s-au aşezat aici au fost alogeni, aduşi de la periferiile Imperiului Roman. Nu vorbim o limbă romanică, ci o limbă cu suficiente influenţe slave, turceşti, peste care s-au suprapus franţuzismele secolului al XIX-lea. N-am existat în istorie pînă prin secolul al XIII-lea. Evul Mediu românesc a început cînd alte ţări intrau în modernitate. Secolul al XIX-lea, văzut ca timp întemeietor al României moderne, a avut destule opinteli, obstacole, paşi îndărăt. La întrebarea dacă românii au intrat în civilizaţia de tip occidental sau doar au mimat-o, Lucian Boia răspunde „şi aşa, şi aşa“. De fapt, a lipsit rigoarea, respectul pentru lege, punctualitatea (este citat exemplul lui Carol I, care îi aştepta pe reprezentanţii partidelor politice mult dincolo de ora fixată), peste toate suprapunîndu-se un adevărat talent de a ne strecura prin istorie. Astfel, Boia citează proverbul „Capul plecat sabia nu-l taie“, care ar fi un modus vivendi al românilor: „Supunerea generează şi strategii compensatoare: mai direct spus cum poţi să-l «tragi pe sfoară» pe cel căruia aparent i te supui. E genul de rezistenţă pasivă mult mai frecventă la români decît rezistenţa pe faţă“.
România a fost ca un burete, multe din realizările aşa-zis „româneşti“ (de la pictură la arhitectură) fiind create de alogeni. Un burete
