Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, vineri, că a depus plângere la conducerea Parlamentului European la adresa europarlamentarului PDL Cristian Preda, afirmând că acesta "şi-a permis, în plenul PE, să mintă" că premierul Victor Ponta ar fi intervenit în dosarul lui Dan Voiculescu.
Cătălin Ivan, europarlamentar PSD, a declarat, într-o conferinţă de presă, că PSD ar trebui "să facă un departament antiminciună PDL".
Potrivit lui Ivan, europarlamentarii PDL "se întrec să mintă despre situaţia din România" şi a dat ca exemplu faptul că în aceată săptămână Cristian Preda "şi-a permis, în plenul Parlamentului, să mintă că prim-ministrul României ar fi intervenit în dosarul lui Dan Voiculescu şi ar fi criticat justiţia pentru o decizie în acest dosar".
Ivan a mai spus că nu numai că nu există o decizie în dosarul lui Dan Voiculescu, dar nu există nici măcar vreo declaraţie a prim-ministrului referitoare la dosarul lui Dan Voiculescu. "Mecanismul parşiv pe care PDL l-a pus în funcţiune este în felul următor: preiau teme din dezbaterea politică internă din România, se duc în Parlamentul European şi mint cu neruşinare. (...) Ei se bazează pe un singur lucru: din 736 de europarlamentari, cu siguranţă câţiva îl vor crede. Miza lor este să obţină declaraţii de la doi, trei, patru europarlamentari străini din diferite grupuri politice cum că sunt îngrijoraţi de situaţia din România. Preiau declaraţiile respective şi vin înapoi în România şi spun că Europa este îngrijorată de ţară", a explicat Cătălin Ivan.
El a arătat că PSD trebuie să demonteze acest mecanism şi că speră ca astfel de europarlamentari ai PDL să nu mai fie pe lista PDL la viitoarele alegeri.
"Trebuie demontat acest mecanism şi trebuie să facem mai mult decât să facem plângeri şi săptămâna aceasta am depus o plângere la conducerea PE care îl vizează evident pe Cr