Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii au depus la Guvern o petiţie de peste 100 de metri, semnată de 10.000 de studenţi

Publicat in Ora de Timis, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Studenţi au peste 100 de metri de revendicări Foto: cugetliber.ro

Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au depus, vineri, la Guvern o petiţie cu revendicările studenţilor, documentul având peste o sută de metri lungime şi fiind semnat de peste 10.000 de persoane.

Douăzeci de reprezentanţi ai ANOSR au plecat vineri, în jurul orei 10.30, din Piaţa Romană către Piaţa Victoriei, pentru a depune la sediul Guvernului petiţia prin care cer creşterea bugetului alocat educaţiei în acest an şi asumarea unui plan de creştere până la şase la sută din PIB în următorii ani, majorarea subvenţiei pentru cămine şi cantine, pentru a acoperi inflaţia produsă de la ultima creştere şi construirea de noi cămine studenţeşti, majorarea veniturilor tinerilor angajaţi din educaţie şi sănătate prin acordarea de deduceri fiscale şi o participare mai bună a tinerilor în procese decizionale de importanţă majoră pentru universităţi şi societate.

Preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş, a declarat că din cauza condiţiilor meteorologice, petiţia nu a putut fi desfăşurată total, aşa cum intenţionau studenţii, cei 20 de tineri mergând pe trotuar, în şir indian, într-o coloană de aproape zece metri.

Mihai Dragoş a spus că petiţia mai urmează să fie depusă la Parlament şi la Ministerul Educaţiei, la registraturile acestor instituţii, “acţiunea de imagine” fiind doar pentru Guvern.

“Acţiunea de imagine a fost doar pentru Guvern, deoarece către reprezentanţii acestei instituţii sunt îndreptate cele mai importante revendicări, respectiv cele privind bugetul, petiţia fiind depusă în atenţia membrilor Guvernului şi, mai ales, a premierului Victor Ponta”, a adăugat Mihai Dragoş.

El a precizat că petiţia va fi depusă la Parlament înainte de întâlnirea de la ora 15.30 pe care reprezentanţii ANOSR o vor avea cu ministrul delegat pentru Învăţămâ

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°