Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: HC Zalău are 3 jucătoare convocate la lotul naţional

Publicat in Salajeanul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Prima reprezentativă feminină de handbal a României va susţine săptămâna viitoare, începând de luni, 21 ianuarie şi până joi, 24 ianuarie un mini stagiu de pregătire la Râmnicu Vâlcea, iar în luna martie naţionala se va reuni din nou, în vederea participării la Trofeul Carpaţi, competiţie ce va avea loc în ţara noastră în perioada 22-24 martie şi la care vor participa alături de loturile A şi B ale ţării noastre echipele naţionale ale Spaniei şi Germaniei.

Mihaela Mureşan, convocată în premieră la lotul naţional

Printre cele 20 de jucătoare convocate la prima acţiune din 2013 a naţionalei ţării noastre se regăsesc trei jucătoare din lotul echipei Handbal Club Zalău. Alături de Crina Ailincăi Pintea şi Roxana Varga, jucătoare care au mai cochetat cu echipa naţională, în lot se regăseşte şi Mihaela Cheţa Mureşan, chemată în premieră sub tricolor. “De la HC Zalău am convocat trei jucătoare, pe Crina Ailincăi Pintea, Mihaela Cheţa Mureşan şi pe Roxana Varga, ca viitor inter dreapta pe care îl dorim la naţională, şi aici mă refer la Varga. Roxana este una din puţinele stângace din România pe acest post care promite ceva” a declarat Gheorghe Tadici reporterului Sălăjeanul TV.

Potrivit selecţionerului Gheorghe Tadici, primul joc oficial din 2013 al echipei naţionale va avea loc în 1 sau 2 iunie, în deplasare, în compania naţionalei Slovaciei, partidă ce contează în manşa tur a play off-ului de calificare la turneul final a Campionatului Mondial ce va avea loc în perioada 7-22 decembrie 2013 în Serbia.

Prima reprezentativă feminină de handbal a României va susţine săptămâna viitoare, începând de luni, 21 ianuarie şi până joi, 24 ianuarie un mini stagiu de pregătire la Râmnicu Vâlcea, iar în luna martie naţionala se va reuni din nou, în vederea participării la Trofeul Carpaţi, competiţie ce va avea loc în ţara noastră în pe

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 31 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 46 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 18 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 24 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°