Astăzi, când scriu acest text, este 15 ianuarie. Până acum trei ani, 15 ianuarie era (doar) ziua de naştere a lui Eminescu. Din 2010, conform Legii 238, 15 ianuarie este şi Ziua Culturii Naţionale.

Aşadar, iată câteva titluri de prima pagină din principalele ziare apărute astăzi, de Ziua Culturii Naţionale: "Duşmanul de clasă e la tine acasă", "Datoriile de două miliarde de euro la medicamente iau raţia spitalelor private", "Vedeta X îşi caută de lucru în străinătate", "Atac gratuit la spitalele private", "Ultimul gând al lui . ..: cum să-şi dezmoştenească soţia!", "Vedeta X şi vedeta Y, vacanţă de divorţ de 15.000 de euro". Ce-i drept am găsit şi un titlu de prima pagină care face referire la Eminescu: "Craterul Eminescu, pe planeta Mercur". Despre Ziua Culturii Naţionale - nimic.

E drept, cu acest prilej sunt organizate pe la muzee, biblioteci, alte instituţii de cultură, ba chiar şi în Aula Academiei, manifestări omagiale. A căror audienţă n-o va măsura nimeni, fiindcă va fi, în termeni statistici, neglijabilă. Ziua Culturii Naţionale se sărbătoreşte, aşa cum prevede legea, dar în spatele uşilor închise.

"Apetitul pentru cultură al cetăţenilor a scăzut sub un minimum critic care ar justifica organizarea de manifestări cu adevărat publice" - se spune. Dar nu-i deloc aşa. De pildă, "Noaptea albă a muzeelor" - un concept importat şi la noi de câţiva ani, animă oraşul până în zori şi scoate din case chiar mai mulţi oameni decât un meci internaţional de fotbal câştigat de o echipă românească. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu atrage mai mulţi spectatori decât îşi poate permite să găzduiască oraşul, iar Festivalul George Enescu confirmă, cu fiecare ediţie, că "apetitul pentru cultură" al românilor n-a sucombat.

Diferenţa dintre cele două tipuri de "manifestări" este cât se poate de simplă: dacă întâmplările culturale de succes sunt