Instanţa a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de creditorii SC Tutun şi ziare SRL şi SC Intact Media Group SA
Administrator judiciar provizoriu a fost numit VALOR SPRL
Magistraţii Secţiei a VII-a Civile a Tribunalului Bucureşti au admis cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de Hiparion Distribution SA, respingând însă ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de creditorii SC Tutun şi ziare SRL şi SC Intact Media Group SA, cei care iniţiaseră separat mai multe acţiuni în instanţă împotriva distribuitorului de presă.
"Numeşte administrator judiciar provizoriu VALOR SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie lunară de 4.000 RON (exclusiv TVA).", se arată în minuta şedinţei.
Instanţa a decis ca termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii este de 10 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora.
De asemenea, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului a fost stabilit pentru 1 martie, iar cel pentru verificarea tabelului preliminar de creanţe data de 22 martie, definitivarea tabelului urmând să aibă loc până la 8 aprilie. Prima şedinţă a Adunării Generale a Creditorilor a fost stabilită pentru data de 27 martie a.c.
"Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 23.04.2013, C.3, ora 09.00 Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare", au menţionat judecătorii.
Hiparion Distribution este unul dintre principalii distribuitori de ziare şi reviste din România, reţeaua sa fiind compusă din peste 6.000 de locaţii, inclusiv chioşcuri,