O victorie precum cea obținută de USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie presupune riscuri politice egal proporționale cu dimensiunea majorității obținute. Și nu doar pentru că – vorba lordului Acton, pe care niciodată nu o repetăm suficient –„puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut“, ci mai ales deoarece, pe o asemenea bază, tentația puterii poate conduce la o apropiere partizană a spațiului public. Riscul unei noi invazii a politicianismului asupra Statului planează asupra României.
O primă probă a modului în care noua majoritate intenționează să acționeze ține de abordarea politizării. Deși politizarea administrației la toate nivelurile a fost criticată de USL de pe băncile opoziției, deja instalată confortabil în fotoliile puterii, coaliția social-liberală pare gata să înceapă propria experiență în acest domeniu. Iar justificarea este aceeași folosită de PDL în 2009 – cînd guverna alături de PSD – și mai ales cea din 2010. Din nou spoil system-ul devine regula guvernării. Urmărind promovarea în funcţii pe baza criteriilor de loialitate partinică sau ca urmare a sprijinului logistic sau financiar din campanie, spoil system-ul antrenează, la începutul fiecărui ciclu de guvernare, performanțele unei administraţii deja deprofesionalizate ca urmare a politizărilor succesive. Legitimitatea cîştigată prin alegeri acoperea astfel, cu acordul tacit al publicului, marea tîrguială pentru posturi și fiefuri.
Teoretic, prin însăși natura sa, o guvernare de coaliție ar trebui să limiteze efectul devastator al spoil-system-ului, dar, așa cum a dovedit-o experiența „marii coaliții“ pedelisto-pesediste din 2009, dimensiunea coaliției și numărul partidelor participante poate accentua politizarea administrației. Și atunci PSD și PDL aveau 70% din mandate, iar opoziția era redusă la figurație parlamentară, aşa cum se întîmplă și ac
