Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea sanatoriului Mărcuţa: ultima oprire a pacientului Eminescu

Publicat in Adevarul, vineri 18 ianuarie 2013 · ·

Spitalul unde poetul a fost internat până în ultimele săptămâni ale vieţii se transformă în „Complex de Activităţi Recreative şi Educative“. Întreaga sa istorie a fost ignorată şi, în final, ştearsă cu buretele

În Pantelimon, zonă care ar putea oricând, fără prea mare efort, să-şi adjudece titlul neoficial de „cel mai urât cartier al Bucureştiului“, există urmele ultimei treceri prin viaţă a lui Mihai Eminescu. Sunt deghizate, înconjurate de blocuri înalte şi acoperite de lupta infernală din traficul rutier, ce se duce la numai câteva zeci de metri distanţă.

Aici s-a aflat, cândva, sanatoriul Mărcuţa, locul în care cel considerat a fi poetul naţional al românilor

şi-a petrecut cea mai bună parte din ultimul an de viaţă. Povestea Mărcuţei, istoria acestui loc, a suferit, de-a lungul timpului, două mari acoperiri. Odată sosiţi la putere, comuniştii l-au trasformat în şcoală de reeducare, iar ultimele semne ale „pacientului Eminescu“ (poezii scrise pe pereţii camerei) au fost şterse printr-un văruit ca la carte. Ceva mai spre modernitatea imediată, locul a fost transformat de „capitalişti“ într-un alt centru de reeducare, cu un nume însă ceva mai prietenos: „Complex de Activităţi Recreative şi Educative“.

Mărturiile trecerii lui Eminescu pe aici, în cea mai dureroasă perioadă a vieţii, mai sunt disponibile doar din cărţi, şi acestea foarte puţine însă. Din aceste mărturii, vagi şi incomplete, putem reconstrui, chiar şi parţial, calvarul prin care a trecut un om care-şi pierduse întregul univers.

Din mănăstire, la ospiciu

Mihai Eminescu a fost internat la sanatoriul Mărcuţa, din Capitală, pe 3 februarie 1889. La momentul luării acestei decizii de către doctorii care-l examinaseră, poetul se afla la finalul unui drum dureros, de şase ani, început „într-o zi toridă“ de vară, a anului 1883, când boala a izbucnit brusc, în timp ce Eminesc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°