Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea şi Fundaţia „Cartea Călătoare” din Focşani organizează astăzi, la ora 13.00, la Secţia pentru Copii şi Tineret, o dezbatere-eveniment cu privire la problemele nevăzătorilor, la care va participa, ca invitat special, voluntarul american la Corpul Păcii, Jennifer Brooks. Ea este specialist în dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă la nevăzători şi de patru ani lucrează cu elevii cu deficienţe de vedere în cadrul Liceului „Moldova” din Târgu Frumos. De asemenea, Fundaţia „Cartea Călătoare” din urbea noastră dezvoltă, de 17 ani încoace, proiecte prin care persoanele cu deficienţe de vedere din România să aibă acces nemijlocit la informaţie, educaţie şi angajare, obiectivul urmărit prin acordarea tuturor acestor servicii constând în dobândirea unei cât mai mari independenţe pentru aceste persoane.
În cadrul întâlnirii de astăzi, la care vor participa reprezentanţi ai Fundaţiei, Bibliotecii, ai Consiliului Judeţean al Elevilor şi elevi din diverse unităţi de învăţământ, vor fi prezente şi persoane nevăzătoare deschise să răspundă oricăror întrebări. Vor fi abordate foarte direct problemele cu care se confruntă nevăzătorii şi se vor face demonstraţii de blindfold (legat la ochi) cu implicarea publicului participant. Totodată, reprezentanţii Fundaţiei „Cartea Călătoare” invită participanţii la audiţii şi vizionări demonstrative de cărţi în format audio-Daisy, înregistrate în Studioul de înregistrare audio „Demostene” al Fundaţiei, găzduit de peste cinci ani de Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene.
Cei prezenţi vor avea prilejul să viziteze acest Studio unde, de asemenea, se înregistrează şi descrierile audio ale filmelor adaptate de Fundaţia „Cartea Călătoare” pentru cei cu deficienţe de vedere. Participanţii vor putea asista la proiecţiile câtorva mostre din aceste filme, unul dintre