Echipa de volei masculin Știința Explorări Baia Mare va disputa sâmbătă, 19 ianuarie, pe teren propriu, primul meci oficial din acest an.
Adversarii băimărenilor vor fi cei de la Phoenix Șimleul Silvaniei, într-o partidă care va debuta la ora 17:00. Meciul de sâmbătă va conta pentru etapa a 13-a a diviziei A1 la volei masculin.
Potrivit stiinta-explorari.ro, înaintea acestei partide, Explorări ocupă locul 5 (18 puncte), în timp ce Phoenix este pe 7 (17 puncte), dar și cu un meci mai mult disputat. De menționat faptul că din lotul celor de la Șimleu fac parte și doi foști jucători ai Științei Explorări, și anume Ovidiu Teușan și Ionuț Rus. Partida dintre cele două echipe va fi arbitrată de clujenii Nicolae Cristea și Mircea Rus. Observator FRV va fi Eugen Achihaei (Botoșani).
Antrenorul băimărenilor, Marius Botea a declarat pentru siteul oficial al grupării că “pentru noi poate că a fost mai bine că nu am jucat în prima etapă, pentru că am avut mai mult timp la dispoziție să pregătim acest meci”.
“Nu va fi un joc ușor, deoarece campionatul este foate echilibrat, cu multe echipe de valori apropiate. Noi nu avem probleme de lot și nu putem avea alt obiectiv decât victoria, pentru partida de sâmbătă”, a declarat Botea.
Programul complet al etapei a 13-a:
VCM LPS Piatra Neamt - Remat Zalău (se joacă vineri)
Tomis Constanța - Dinamo
SCMU Craiova - CSM București
Steaua - Universitatea Cluj
Știința Explorări - Phoenix Simleu Silvaniei
Unirea Dej va sta