* Pompiliu Coşconea, preşedintele AJF Buzău, s-a întors cu veşti de la Casa Fotbalului
Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, Pompiliu Coşconea, a participat recent la adunarea pe care oficialii de la Casa Fotbalului au avut-o recent cu conducătorii de AJF din teritoriu.
Şeful fotbalului buzoian a organizat ieri o conferinţă de presă în care a dezbătut principalele subiecte care s-au discutat în compania federalilor de la Bucureşti. Coşconea a spus că este de acord cu decizia acestora de a restructura Liga a II-a şi a III-a, metodă ce urmează să fie implementată peste două sezoane, din cauza echipelor care se retrag din competiţii, invocând problemele financiare. Totodată, preşedintele AJF Buzău a declarat că FRF este implicată alături de forul european (UEFA) în mai multe proiecte privind dezvoltarea fotbalului, atât amator, cât şi profesionist.
Vrea al doilea „sintetic”
Coşconea a spus că în viitorul apropiat are de gând construirea unei baze sportive, cu o suprafaţă de joc sintetică, de dimensiuni normale, asemănătoare celei de pe arena „Cornel Negoescu”, care urmează să fie destinată micilor fotbalişti. Pentru acest proiect, şeful AJF Buzău a spus că este necesară intervenţia autorităţilor locale, fără de care proiectul ar fi mort din faşă. Totodată, un sprijin financiar important urmează a fi şi UEFA, forul de pe Bătrânul Continent urmând a suporta o parte din cheltuieli prin programul „Grassroots”, un proiect care vizează dezvoltarea fotbalului juvenil şi de masă.
Licenţa „C”, supravegheată de FRF
Oficialul buzoian a anunţat reluarea cursurilor pentru Licenţă „C” - UEFA, necesară tehnicienilor care activează în eşaloanele judeţene, dar şi celor de la copii şi juniori. Cursurile au fost suspendate timp de doi ani de zile şi se vor relua sub stricta supraveghere a unui oficial de la FRF,