Am avut pe tema asta o discuție cu Fido, colegul nostru care a publicat pe blogul personal (bogdanstoica.ro) fotografii și câteva filmulețe cu Dobre foarte vesel. Atât de vesel, încât fostul prefect, actualmente consilier județean și președinte la PDL Ploiești, a distrat pe toată lumea cu dansul lui de saint-bernard obosit. Noi nu am dat pe site materialul, considerând că Dobre nu mai are o funcție importantă. Dar tindem să-i dăm dreptate lui Fido, care spune că, dacă Dobre se face praf într-un bar, unde dansează cu niște domnișoare fără ca vreuna dintre ele să fie soția, asta trebuie publicat, pentru că omul este în continuare înalt funcționar public și poate fi numit în orice moment prefect, de pildă. Or, e important să știm despre un astfel de personaj ce fel de apucături are.
Astfel, am decis să amintim și noi despre escapada lui Dobre, mai ales că cel care l-a recunoscut în barul respectiv pe fostul prefect a fost chiar Cornel Costea, fostul șef șpăgar de la Vama Ploiești, arestat în 2011 pentru luare de mită. Dacă nu mai știți, vă spunem noi că, la ordin politic, Dobre l-a luat de mână pe Costea și l-a dus la Blejnar, care l-a numit în poziția de șef de vamă. Frumos!
No related posts.
Am avut pe tema asta o discuție cu Fido, colegul nostru care a publicat pe blogul personal (bogdanstoica.ro) fotografii și câteva filmulețe cu Dobre foarte vesel. Atât de vesel, încât fostul prefect, actualmente consilier județean și președinte la PDL Ploiești, a distrat pe toată lumea cu dansul lui de saint-bernard obosit. Noi nu am dat pe site materialul, considerând că Dobre nu mai are o funcție importantă. Dar tindem să-i dăm dreptate lui Fido, care spune că, dacă Dobre se face praf într-un bar, unde dansează cu niște domnișoare fără ca vreuna dintre ele să fie soția, asta trebuie publicat, pentru că omul este în continuare înalt funcționar public și poate