Guvernul Ponta a pregătit un nou proiect de reorganizare administrativă. Acesta va avea opt regiuni: Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Sud, Sud-Est, Sud-Vest, Vest şi Bucureşti-Ilfov. Bistriţa-Năsăud ar urma să facă parte din regiunea Nord-Vest. Potrivit proiectului, din regiunea Nord-Est ar urma să facă parte: Suceava, Botoşani, Bacău, Vaslui, Neamţ şi Iaşi, din Sud-Est: Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa, din Nord-Vest: Bihor, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, din Sud: Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Călăraşi, Prahova, Giurgiu şi Ialomiţa, din Vest: Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş, din Sud-Vest: Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Mehedinţi, iar din Centru: Braşov, Covasna, Sibiu, Harghita, Mureş şi Alba. Printre numele vehiculate pentru funcţia de guvernator al regiunii Nord-Vest din care face parte şi Bistriţa-Năsăud se numără Ioan Rus de la PSD, Ilie Bolojan de la PSD şi Alin Tişe de la PDL. Ioan Rus a condus organizaţia PSD Cluj şi a fost ministru de Interne, Ilie Bolojan este primarul municipiului Oradea, iar Alin Tişe a fost preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, în momentul de faţă fiind senator. Până în acest moment Guvernul nu a stabilit dacă guvernatorii vor fi numiţi sau aleşi.
Sursa: romanialibera.ro