Conducerea spitalului a anulat rezultatele concursului pentru ocuparea a 21 de posturi de asistenți medicali, organizat la începutul acestei săptămâni. Asistentul Puiu Sârbu, președintele ordinului Asistenților Medicali, acuză conducerea spitalului de organizare deficitară. Evaluarea dosarelor făcută de reprezentantul DSP Neamț s-a finalizat cu o listă scrisă cu creionul. Concursul a fost anulat la sesizarea medicilor șefi de secție, care au remarcat cel puțin două întrebări greșite. Ei susțin că li s-a îngrădit dreptul de a examina.
Aproape 100 de persoane care au participat, în această săptămână, la concursul pentru posturile de asistenți medicali, mai au de așteptat până să fie angajate la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Conducerea instituției sanitare a decis, miercuri, 16 ianuarie, anularea rezultatelor înregistrate la concurs, fapt care a inflamat spiritele, atât în rândul participanților, dar și în rândul membrilor comisiei de examinare. Participant în calitate de observator, asistent Puiu Sârbu, președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAM), filiala Neamț, acuză conducerea spitalului că a luat o decizie greșită și că și-a bătut joc de candidați. “Conducerea spitalului, în calitate de organizator, s-a pus cel puțin într-o situație jenantă, pentru că nu e normal ca să ceri o comisie externă de examinare și tot tu să anulezi rezultatele. Este păcat de cei aproape 100 de candidați. Având atâta experiență în organizarea unor astfel de concursuri, nu poți să invoci probleme legislative“, a precizat asistent Puiu Sârbu, care a mai declarat că va prezenta un punct de vedere detalialt, pe această temă, al OAMGMAM, săptămâna viitoare.
Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț, medicul Dan Morenciu, susține că instituția sa nu are nici o vină pentru anularea re