Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muncitorii disponibilizaţi de la Sind Jilţ se revoltă. Directorul Ceauşescu şi-a luat concediu

Publicat in Gorj Domino, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Firmele sindicale create special pentru a oferi protecţie socială au ajuns în colaps, sunt pe punctul de a face disponibilizări masive şi chiar de a fi închise. E cazul societăților Olservmin SRL şi Sind Jilţ SRL, ambele având ca asociaţi sindicatele din minerit, respectiv energie.

Începând cu luna martie,174 de angajaţi ai Sind Jilţ Mătăsari vor fi disponibilizaţi, AJOFM Gorj fiind deja notificată în acest sens.

Conducerea societăţii Sind Jilţ Mătăsari a notificat, la începutul acestei luni, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj că va disponibiliza 174 de salariaţi, începând cu luna martie a acestui an. Potrivit conducerii firmei sindicale, concedierile sunt cauzate de diminuarea contractelor de prestări servicii atribuite de către Complexul Energetic Oltenia.

Lucrurile s-au precipitat însă în cursul zilei de ieri, când muncitorii care au primit deja preavizele de concediere erau pregătiţi pentru a protesta la poarta societăţii, reproşând administraţiei societăţii că au dat pământ în schimbul unui loc de muncă, iar acum sunt trimişi acasă, însă, până la urmă, s-a decis amânarea revoltei până la formularea clară a nemulţumirilor.

Cine sunt responsabili de situaţia firmei sindicale

Societatea Sind Jilţ SRL a fost înfiinţată în 2003 de către sindicatele din minerit şi energie din zona Jilţ-Turceni, aceste fiind şi unicul asociat al firmei, cu scopul încadrării în muncă a persoanelor disponibilizate de la unităţile miniere şi a altor categorii sociale defavorizate. Firma a primit de-a lungul anilor contracte prin încredinţare directă de la fostul Complex Energetic Turceni, pentru prestarea unor servicii sau lucrări administrativ gospodăreşti. Numai în ultimii patru ani, societatea sindicală a primit contracte ce depăşesc 9,5 milioane de euro.

Mai precis, în septembrie

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°